Șumudică, euforic după calificare: „E cea mai frumoasă zi din viața mea, ca atunci când s-au născut copiii mei”. Antrenorul Astrei a taxat-o din nou pe Steaua

Șumudică, euforic după calificare:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică, antrenorul Astrei Giurgiu, a fost extrem de fericit la conferința de presă de la finalul meciului cu West Ham, meci în care a câștigat cu 1-0 și a reușit să se califice în grupele Europa League. „Sunt foarte bucuros că de data asta atmosfera e mai animată, sunt mai multe persoane față de anul trecut. Se pare că a fost seara noastră, am avut și noroc, dar în fotbal nu poți să învingi fără noroc. Norocul ține cu cei puternici! Am întâlnit o echipă cu mult peste nivelul nostru din toate punctele de vedere, dar am dovedit astăzi că dovedim un grup puternic„, a spus antrenorul.

Euforic, Șumudică s-a dezlănțuit și a glumit cu jurnaliștii englezi de la conferința de presă. „Este cred una dintre cele mai frumoase zile din viața mea, la fel ca cele când s-au născut copiii mei. Fiindcă știam că sunt ai mei! E un rezultat mare! Doresc baftă și un parcurs cât mai bun în Premier League pentru West Ham. Vreau să îmi felicit jucătorii, am jucat și împotriva publicului. M-aș bucura să am și eu un asemenea public care să te împingă de la spate. Avem deja multe cereri de bilete pentru grupe, în jur de 500. Sunt foarte bucuros, asta-i viața!„, a spus Șumudică.

Nu a încheiat discursul fără să taxeze din nou ieșirea lui Gigi Becali, cel care a spus de mai multe ori că nu vrea să se califice și Astra în grupele Europa League pentru a nu împărți bonusul de market pool de la UEFA. „E o realizare mare să elimini West Ham doi ani consecutivi. Mi-a fost foarte greu să nu fiu alături de echipă, în țara mea sunt interzis și nu pot să fiu alături de echipă. Eu de două luni nu păregătesc această echipă. FIFA dă o decizie, FRF probabil dorește să câștige altcineva campionatul și dă altă decizie. Asta e viața! Un patron din România dorea să nu se califice Astra ca să nu împartă market pool-ul. Iată că ne-am calificat și noi și ne-am asigurat bugetul pentru întregul sezon„, a spus antrenorul.

 
Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×